Joi, 04 Iunie 2026

Minor reținut pentru omor calificat

de Carmen MOCANU Joi, 27 Decembrie 2007 282 < 1 min citire
Un minor de 16 ani și-a pierdut viața după ce, un altul, de aceeași vârstă, l-a înjunghiat cu un cuțit în seara zilei de Crăciun.
Polițiștii din Medgidia cer-cetează în stare de reținere pe Calcan C., de 16 ani, din Cumpăna, care în seara zilei de 25 decembrie, orele 18.30, după o scurtă altercație cu Ferit C., de 16 ani, din Medgidia, l-a înjunghiat pe acesta, cu un cuțit, provocându-i moartea.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, subinspector Radu Croitoru, a declarat că, după comiterea agresiunii, cel în cauză a părăsit locul faptei, a dispărut de la domiciliu, dar a fost prins și identificat de polițiști în cursul dimineții de ieri.
În altă ordine de idei, oamenii legii susțin că atât agresorul cât și victima sunt cunoscuți cu multiple antecedente penale, minorul Calcan C. fiind cercetat în 24 de dosare penale pentru comiterea mai multor furturi din societăți comerciale de pe raza localităților Medgidia și Constanța.
Pentru aceste fapte săvârșite în cursul anului 2005, instanța de judecată a dispus, la acel moment, cercetarea minorul în stare de libertate. Totodată, victima avea două dosare penale pentru tâlhărie și unul pentru furt.
Articolul anterior Guvernul a majorat onorariile executorilor judecătorești
Articolul următor Scaunele șefilor de la Judecătoria și Tribunalul Constanța se clatină

Comentează știrea

grckvAoKhMndI
1 mai 2014
sqKIzmmXT

Hjt6kS mflsucvhblqx, [url=http://kxzxrdecwmmb.com/]kxzxrdecwmmb[/url], [link=http://gcajgcshnoaq.com/]gcajgcshnoaq[/link], http://fqkwfediapff.com/

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei