Duminică, 07 Iunie 2026

Minorul acuzat că a violat un alt minor a fost trimis în fața instanței

de Carmen MOCANU Marţi, 24 August 2010 2867 < 1 min citire
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată a unui minor acuzat că a violat un alt minor.
În urmă cu două săptămâni, mătușa unui copil de nouă ani a sesizat polițiștii din localitatea Băneasa că nepotul ei ar fi fost supus la perversiuni sexuale de un adolescent din aceeași localitate. Femeia le-a spus oamenilor legii că Marian M. mergea spre casă iar la un moment dat de el s-a apropiat Daniel C., de 16 ani. Adolescentul l-a dus cu forța pe băiețel într-un tufiș din apropierea stadionului din Băneasa unde l-ar fi supus la perversiuni sexuale. După ce i-a dat drumul, agresorul l-ar fi amenințat pe copil să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, ajuns acasă, băiatul i-a povestit mătușii prin ce nenorocire a trecut iar ea a anunțat oamenii legii.
Polițiști au început, imediat, cercetările și l-au audiat pe Daniel C. însă el nu a recunoscut comiterea faptei. Cu toate acestea, procurorii au stabilit că el se face vinovat de comiterea infracțiunii de viol și au dispus trimiterea în judecată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța iar magistrații urmează să stabilească primul termen de judecată.
Taguri
Articolul anterior Carambol la trecerea peste calea ferată
Articolul următor "Nu-mi plac străinii"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei