Joi, 04 Iunie 2026

Magistrații ÎCCJ au decis, aseară: Mironescu rămâne în arest!

de Cuget Liber Miercuri, 01 Iunie 2011 621 1 min citire
Fostul secretar general al MAI, Laurențiu Mironescu, fostul șef al Direcției Domenii Portuare, Eugen Bogatu, și celelalte 26 de persoane acuzate în dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanța rămân în arest, completul de cinci judecători respingând, aseară, definitiv, recursurile acestora.
Completul de cinci judecători al instanței supreme a respins ca nefondate contestațiile făcute de cele 28 de persoane din "gruparea Mironescu" față de decizia de arestare preventivă a lor pentru 29 de zile.
În 25 mai, Secția penală a instanței supreme a emis mandate de arestare pentru 28 de persoane reținute de procurorii anticorupție în acest caz, printre care Laurențiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administrației și Internelor, Eugen Bogatu, fost director al Direcției Domenii Portuare din cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, Liviu Adrian Durbac, șef al Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, în prezent șef al Biroului Vamal Târguri și Expoziții București, Liviu Costel Bratu și Claudiu-Constantin Olteanu, adjuncți ai șefului Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, Adrian Sorin Pătrașcu, ofițer de poliție, comandant al "Grupului de nave" Constanța din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, precum și inspectori, lucrători, comisionari și intermediari vamali, asociați și administratori ai unor firme.
De asemenea, instanța a emis mandat de arestare preventivă în lipsă pentru El Haj Ahmad, cetățean libanez, intermediar vamal.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac cercetări penale față de 30 de persoane, acuzate de corupție în legătură cu activitățile de import-export de mărfuri provenite din afara granițelor Uniunii Europene desfășurate prin birourile vamale de pe raza Direcției Regionale de Accize și Operațiuni Vamale (DRAOV) Constanța.
Taguri
Articolul anterior Procurorii DNA au încercat "diabolizarea" preotului de la Chitila?!
Articolul următor Igaș: Dacă nu se face restructurare există riscul să nu se mai poată plăti salariile angajaților MAI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei