Un bărbat de 51 de ani, din localitatea Cochirleni, a fost arestat preventiv de magistrații constănțeni, sub acuzația comiterii unei crime. Potrivit anchetatorilor, în după amiaza zilei de sâmbătă, 18 septembrie, suspectul s-a întâlnit cu victima, un tânăr de 18 ani care îi era nepot, pe terasa unui local din comună. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții în contradictoriu, suspectul a pus mâna pe un cuțit de vânătoare și l-a înjunghiat pe tânăr. Cuțitul i-a străpuns plămânul și inima, astfel că deși la fața locului a ajuns elicopterul SMURD, pentru a-l transporta cât mai repede la spital, nu a mai putut fi salvat.
- Publicitate -
Cazul a ajuns în atenția procurorilor la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. Suspectul a fost reținut, iar magistrații au dispus arestare lui preventivă pentru omor.