Duminică, 07 Iunie 2026

MOARTE misterioasă la un centru de reabilitare! O tânără de 20 de ani a căzut de la etaj

de Cuget Liber Duminică, 09 Septembrie 2018 962 2 min citire
MOARTE misterioasă la un centru de reabilitare! O tânără de 20 de ani a căzut de la etaj
Polițiștii și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au demarat o anchetă după ce o tânără de 20 de ani și-a pierdut viața, după ce s-a probușit de la primul etaj al unui centru de reabilitare și recuperare neuropsihiatrică din județul Timiș.
Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, incidentul a avut loc sâmbătă după-amiaza, întru-un centru de reabilitare și recuperare neuropsihiatrică, aflat lângă municipiul Lugoj.
Tânăra în vârstă de 20 de ani se afla în curtea centrului, împreună cu mai mulți copii și cu supraveghetorul de serviciu. La un moment dat, fata a cerut pedagogului să îi permită să meargă la toaletă. Acesta a lăsat-o să meargă neînsoțită, mai ales că tânăra era internată în centru de mai mulți ani și era apropiată de angajați.
Tânăra s-a dus în camera ei, iar după câteva minute, toți cei aflați în curte au auzit un zgomot și au alergat să vadă ce s-a întâmplat. Fata zăcea inconștientă lângă zidul clădirii, în dreptul ferestrei de la camera în care locuia, la primul etaj.
Angajații au sunat imediat la numărul de urgențe 112 să ceară ajutor, însă în ciuda tuturor eforturilor medicilor, tânăra n-a mai putut fi salvată, astfel că echipa de intervenție a fost nevoită, după câteva zeci de minute de resuscitare, să declare decesul fetei.
Tânăra locuia în centrul specializat de lângă Lugoj de mai bine de zece ani. Avea probleme psihice, însă nu foarte grave. Deși avea deja vârsta de 20 de ani, ea era în continuare tratată în instituție, întrucât urma o școală, iar potrivit legii, se poate prelungi măsura protecției statului până la 26 de ani pentru tineri aflați în dificultate.
Polițiștii au demarat cercetările în acest caz pentru a stabili cum s-a produs incidentul, iar primele date conduc la ipoteza unui accident.
Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timis a demarat la răndul său o anchetă internă, scrie romaniatv.net
Taguri
Articolul anterior Un nou focar de pestă porcină, depistat la Giurgiu
Articolul următor Două persoane care transportau carne de porc în zona localităților cu focare de pestă porcină au fost prinse de autorități

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei