Doi indivizi, morți de beți, care au produs un scandal monstru într-un local situat pe bulevardul Mamaia, din Constanța, au fost reținuți de polițiști pentru haosul produs.
- Publicitate -
Totul s-a întâmplat, duminică, pe la ora 14, spun polițiștii. Ainur Negip, de 25 de ani, și Florin Strete, de 27 de ani, ambii din Constanța, și-au făcut apariția pe terasa localului respectiv și au intrat imediat în conflict atât cu clienții restaurantului, cât și cu personalul angajat.
A fost chemată de urgență Poliția, care, în urma cercetărilor, a constatat că unul dintre clienți și o angajată a localului au fost agresați. Mai mult decât atât, pagubele lăsate în urmă de scandalul produs de cei doi se ridică la 2.500 de lei.
Indivizii au fost reținuți, urmând a fi prezentați spre arestare magistraților, pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice și distrugere.