Morți suspecte în Satul de Vacanță din Mamaia Paznicul unei societăți comerciale din satul de vacanță din Mamaia s-a sinucis ieri dimineață, pentru ca la câteva ore mai târziu să fie descoperit cadavrul unui alt bărbat, aflat în stare avansată de putrefacție, încuiat în magazia aceleiași firme

de Cosmin ZAPOROJAN Joi, 10 Septembrie 2009 1121
Doi bărbați au fost găsiți decedați, ieri, în zona Satului de Vacanță din Mamaia, în locuri diferite. Unul dintre ei a fost descoperit, în stare avansată de putrefacție, în magazia unei societăți comerciale din Mamaia, cel de-al doilea, paznic la aceeași societate, fiind găsit ieri dimineață spânzurat pe malul lacului Tăbăcărie. Polițiștii și procurorii încearcă acum să afle cum au murit cei doi și dacă există vreo legătură între cele două decese. Primul cadavru a fost găsit ieri dimineață, în jurul orei 10. Nedelea Calistrat, de 62 de ani, din Suceava, atârna spânzurat într-un ștreang pe marginea lacului Tăbăcărie. Martorii au chemat imediat ambulanța, însă medicii nu l-au mai putut salva, deși l-au resuscitat minute în șir. Bărbatul era paznic la o societate comercială din Satul de Vacanță. La prima vedere, polițiștii nu au găsit nimic suspect. Cadavrul nu prezenta urme de violență și nu existau indicii că acesta ar fi fost ucis. Numai că, la câteva ore distanță, mai mulți trecători au anunțat din nou poliția că, într-o magazie din spatele Bowlingului, din Satul de Vacanță, miroase puternic a hoit. Oamenii legii au sosit la fața locului și au spart lacătul de la anexă pentru a vedea de la ce vine mirosul înțepător. Nu mică le-a fost mirarea când în magazia respectivă au găsit cadavrul unui bărbat, rămas încă neidentificat, aflat în avansată stare de putrefacție. Potrivit specialiștilor, omul ar fi murit în urmă cu vreo trei, patru săptămâni. Pentru că trupul bărbatului se afla în descompunere, anchetatorii nu au putut stabili la fața locului dacă prezintă urme de violență, urmând a fi stabilită cauza decesului după efectuarea necropsiei. Pentru că există suspiciuni privind moartea bărbatului, mai ales că acesta a fost găsit într-o magazie încuiată cu lacăt pe dinafară, la locul faptei s-a deplasat și un procuror criminalist. Anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă există vreo legătură între moartea celor doi bărbați, existând un numitor comun în ambele cazuri: societatea la care era angajată ca paznic prima victimă și în a cărei magazie a fost descoperit cadavrul celei de-a doua.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei