Un morun de aproximativ 150 de kilograme a fost recuperat de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța de la mai multe persoane care l-au capturat din fluviul Dunărea. Peștele a fost eliberat, ulterior, de autorități în apa fluviu-lui, după acomodarea cu mediul acvatic. La începutul acestei săptămâni, respectiv la data de 22 octombrie, oamenii legii de la Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța - Postul de Poliție TN Hârșova, împreună cu lucrătorii Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și Gărzii de Mediu, au acționat, în zona lor de competență, pe linia combaterii braconajului piscicol, comerțului ilegal cu produse piscicole și pescuitului ilegal a sturionilor.
- Publicitate -
Cu această ocazie, au fost identificați Nicolae D., de 74 de ani, și Ionel G., de 30 de ani, ambii din localitatea Vadu Oii, județul Constanța, pescari autorizați, care au capturat, la km 237 al fluviului Dunărea, un pește din specia morun, în greutate de aproximativ 150 de kilograme.
În urma cercetărilor efectua-te, a rezultat că, după capturare, peștele a fost transportat de Ionel G., cu ajutorul Elenei G., de 23 de ani, și Florin G., de 25 de ani, cu un autoturism aparținând celui din urmă, la domiciliul unui bărbat de 40 de ani, din localitatea Vadu Oii, de unde a fost preluat și eliberat de autorități în apa fluviului, după acomodarea cu mediul acvatic.
În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj piscicol.
De asemenea, au fost ridicate și indisponibilizate în vederea continuarii cercetărilor autoturismul implicat, șase setci din fir textil cu lungimea totală de 180 de metri și ambarcațiunea de pescuit.