Motociclist fără permis, la distracție pe litoral

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 10 Iunie 2020 183
Mini-vacanța de Rusalii a fost una încărcată pentru polițiștii constănțeni. Litoralul s-a umplut de turiști, în același timp, constănțenii s-au bucurat de ridicarea restricțiilor, astfel că stațiunile au fost pline, la fel și străzile. Iar, din păcate, printre cei care au ieșit în trafic s-au numărat și indivizi care au ignorat prevederile legale și au condus vehicule, chiar dacă nu dețineau permise auto sau erau sub influența licorilor lui Bachus. Așa se face că, în fiecare zi, polițiștii au întocmit numeroase dosare penale pentru aceste "păcate".
De exemplu, printre cei surprinși în ilegalitate se numără și un tânăr de 20 de ani, care a fost depistat într-o parcare din stațiunea Mamaia, în timp ce conducea o motocicletă, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, în timp ce era pe motocicletă, bărbatul a fost implicat într-o tamponare.
În atenția polițiștilor a ajuns și un bărbat de 61 de ani, din Nisipari, care a fost depistat la volan, deși era beat. Testarea a evidențiat o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. De asemenea, la spital au ajuns, pentru același motiv, alți doi indivizi, surprinși la volan având alcoolemii de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat și 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei