Polițiștii de frontieră au confiscat aproximativ 600 litri de motorină și 70 kilograme de pește fără documente de proveniență. Oamenii legii au oprit pentru control o autoutilitară Ford Tranzit, cu numere de Marea Britanie, în care erau doi tineri.
- Publicitate -
În interiorul autoutilitarei au fost descoperite trei recipiente metalice încărcate cu produs petrolier cu miros specific de motorină și o cantitate de pește din specia novac, pentru care cei doi bărbați nu au putut prezenta documente de proveniență și transport.
Cei doi bărbați, domiciliați în județul Constanța, au declarat că au achiziționat marfa transportată de la persoane necunoscute cu scopul de a o comercializa.