Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în PTF Constanța un cetățean palestinian, membru al echipajului unei nave sub pavilion Liban, care a prezentat la controlul de frontieră un carnet de marinar fals.
- Publicitate -
Acesta a fost depistat, ieri, în urma controlului de frontieră efectuat asupra navei sosită în Portul Constanța din direcția Turcia.
În urma verificărilor, a fost stabilit faptul că respectivul carnet de marinar, ce purta însemnele statului Belize, aparține unui cetățean palestinian, în vârstă de 40 ani, membru al echipajului navei.
Acesta le-a spus polițiștilor că a achiziționat carnetul de marinar din Beirut, de la un cetățean necunoscut, în schimbul unei sume de bani.
Polițiștii de frontieră i-au întocmit cetățeanului palestinian actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal.