Tot mai mulți tineri din România susțin pe rețelele de socializare că au fost abordați pe stradă de persoane care încearcă să îi recruteze în organizația religioasă „God the Mother”, originară din Coreea de Sud. Potrivit mărturiilor, membrii grupării acționează în zone aglomerate, în apropierea stațiilor de metrou, centrelor comerciale și universităților.
- Publicitate -
Cum acționează presupusii recrutorii
Cei abordați spun că discuțiile încep sub pretexte aparent inofensive, precum chestionare pentru studenți, conversații despre filozofie sau invitații la activități de voluntariat. Ulterior, unele persoane afirmă că au fost invitate în apartamente private sau la întâlniri unde discuțiile au căpătat un caracter religios.
Mai multe relatări au fost publicate pe platforme precum Reddit și TikTok, unde utilizatorii povestesc experiențe similare.
Ce este „God the Mother”
Organizația face parte din World Mission Society Church of God, fondată în Coreea de Sud în 1964. Gruparea promovează credința într-un „Dumnezeu Mamă”, alături de Dumnezeu Tatăl, iar fondatorul este considerat de adepți a doua venire a lui Iisus Hristos.
De-a lungul timpului, organizația a fost implicată în mai multe controverse și a fost ținta unor acuzații răspândite online. Reprezentanții cultului au negat acuzațiile și au susținut că nu există dovezi care să le confirme, conform știripesurse.ro.