Joi, 04 Iunie 2026

Nemulțumit de pedeapsa primită pentru viol

de Betty FRIPIS Vineri, 16 Mai 2008 322 1 min citire
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a ajuns recursul formulat de un bărbat împotriva sentinței prin care a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru violul comis asupra unei fetițe de 14 ani. Sentința a fost menținută și la Curtea de Apel Constanța, unde i s-a respins apelul, motiv pentru care Anton Petrișor a declarat recurs.
Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 25 spre 26 august 2007, Alexandra O., de 14 ani, a plecat spre un magazin din sat, pentru a cumpăra produse alimentare, însoțită de o mătușă de-a sa. La întoarcere, ruda fetei s-a întâlnit cu niște amici și a mai rămas cu ei, iar adolescenta a plecat singură spre casă, luând-o pe un drum lăturalnic. După ce a făcut câțiva pași, copila a fost acostată de Petrișor Anton, care i-a pus mâna la gură, a târât-o într-un gang din spatele Școlii Generale Poarta Albă, a bătut-o și a violat-o. De altfel, victima și agresorul sunt vecini și amândoi lucrează la o fermă din localitate. Petrișor Anton a încercat în mai multe rânduri s-o determine pe minoră să facă sex cu el. După ce a violat-o, bărbatul a amenințat că îi va omorî familia dacă se duce să-l reclame la poliție, fapt ce le-a determinat pe rudele copilei să se stabilească la neamuri apropiate. Petrișor Anton nu se află la prima abatere de la legea penală. El a mai fost condamnat de trei ori pentru comiterea infracțiunii de furt și mai are un rest de 204 zile de închisoare. Adolescenta a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Constanța, iar din certificatul emis de specialiști a reieșit că a suferit o deflorare recentă.
Articolul anterior Romania’s medium, long-term external debt ups 4.2% over the first three months against December 2007
Articolul următor Aruncați în stradă, la 73 de ani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei