Vineri, 05 Iunie 2026

Nicușor Constantinescu, anchetat într-un nou dosar penal

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 03 Iunie 2014 479 < 1 min citire
Nicușor Constantinescu, anchetat într-un nou dosar penal
Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, este cercetat într-un nou dosar penal. Potrivit procurorilor DNA București, cauza a fost disjunsă din dosarul în care Constantinescu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Concret, în noul dosar, președintele CJC este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce, în timpul perchezițiilor din 19 martie, în domiciliul lui au fost găsite 15 cartușe de 9 milimetri, pentru care acesta nu avea autorizație de deținere. Reamintim că, săptămâna trecută, Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată, sub control judiciar, sub acuzația că ar fi împiedicat efectuarea unor controale din partea Curții de Conturi și că nu a emis, respectiv prelungit, certificate de urbanism și autorizații de construire a unor centrale și generatoare eoliene. 
Taguri
Articolul anterior Atenție mare de unde cumpărați produsele "minune" văzute în reclame
Articolul următor Atenție, șoferi! Noi reguli de circulație în Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei