Şoferii indisciplinaţi nu au scăpare. Poliţiştii de la Rutieră acţionează pentru depistarea şi sancţionarea celor care, aflaţi la volan, calcă legea în picioare. Este şi cazul a doi şoferi din Constanţa care, traşi pe dreapta de oamenii legii, s-au ales cu dosare penale.
- Publicitate -
„La data de 26 mai a.c., în jurul orei 23.30, poliţiști din cadrul Poliţiei staţiunii Neptun au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentu recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.", informează Poliţia Constanţa.
Ghinionul a fost acelaşi şi pentru o tânără de 20 de ani. Tot în noaptea de 26 mai, poliţiști din cadrul Biroului Rutier Constanţa au identificat o femeie, care a condus un autoturism pe bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule, pentru perioada în curs.
În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.