Noi date despre morțile subite ale pacienților internați la psihiatrie. Ce spun medicii legiști

de Madalina PETRESCU Marţi, 28 Noiembrie 2023 428
Au apărut noi date în ancheta care vizează morțile suspecte de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, după ce pacienții au mâncat pește primit de pomană de la o mănăstire și conserve de pește servite de unitatea medicală.

Specialiștii de la Institutul de Medicină Legală din Iași au verificat dacă pacienții de la Murgeni au fost expuși la o substanță cu potențial toxic, cum ar fi pesticidele, nitrați, nitriți, alcool sau medicamente în doze foarte mari.

Analizele toxicologice la probele prelevate de la pacienții Spitalului de Psihiatrie Murgeni au ieșit negative, astfel că a fost exclusă varianta ca pacienții să fi ingerat o substanță periculoasă care să fi provocat moartea a trei oameni și probleme intestinale altor zeci de bolnavi.

Medicii cred astfel că sursa infecției ar putea fi o bacterie. Rezultatele probelor biologice nu au venit încă. Acestea vor arăta cu exactitate ce a provocat toxiinfecția alimentară de la unitatea medicală din Murgeni.

Medicii au acum mai multe variante de lucru. Una dintre ele ar fi ca o persoană bolnavă care a manipulat mâncarea să fie sursa infecției, dar este luată în calcul și varianta ca o persoană să nu se fi spălat pe mâini sau să nu fi purtat mănuși, informează adevarul.ro

Starea pacienților internați este stabilă, dar medicii îi vor mai ține o perioadă în spital pentru supraveghere.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei