O descoperire macabră a fost făcută, ieri, de locatarii de pe strada Freamătului, din cartierul Palas, din Constanța. Un copil nou-născut a fost găsit aruncat la ghena de gunoi. Polițiștii criminaliști care s-au deplasat la fața locului au constatat că micuțul se afla în stare avansată de putrefacție, iar degetele de la mâini și de la picioare îi fuseseră devorate de animale.
- Publicitate -
Polițiștii de la Secția 4 au fost anunțați, ieri, în jurul orei 11, de locatarii de pe strada Freamătului, din Constanța, că la ghena de gunoi a fost găsit corpul neînsuflețit al unui nou-născut.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii de la Secția 4, un medic legist și criminaliștii de la IPJ Constanța, care au cercetat cu atenție zona.
Oamenii legii au constatat că micuțul, de sex bărbătesc, era înfășurat în cârpe, era în stare de putrefacție și avea degetele de la mâini și de la picioare parțial devorate, probabil ca urmare a acțiunii animalelor, spun aceștia.
Cadavrul copilului a fost transportat la Morga Cimitirului Central, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor care au dus la deces.
De asemenea, cercetările polițiștilor au fost demarate în vederea depistării mamei care a fost în stare să-și arunce nou-născutul la gunoi.
În urma necropsiei, medicii legiști își vor da seama dacă micuțul era în viață când a fost născut sau s-a născut deja mort. Dacă se va ajunge la concluzia că băiețelul era viu când a fost abandonat și lăsat să moară, femeia care l-a purtat în pântece va fi acuzată de pruncucidere.