Vineri, 05 Iunie 2026

Nu dați foc miriștilor! Vedeți ce amenzi riscați!

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 23 Iulie 2012 194 < 1 min citire
Nu dați foc miriștilor! Vedeți ce amenzi riscați!
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, temperaturilor caniculare înregistrate în această perioadă li se adaugă și un cod galben de vânt, emis în această dimineață de Administrația Națională de Meteorologie, potrivit căruia vântul va atinge viteze de până la 55 km/h în rafale. Ca urmare, specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța le reamintesc cetățenilor că legislația interzice cu desăvârșire arderea resturilor vegetale, a vegetației uscate și a miriștilor.
"Menționăm că la nivelul fiecărei localități, este de datoria primarilor, în calitatea lor de președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență, prin șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență sau o altă persoană desemnată în acest sens, să informeze deținătorii de terenuri despre aceste măsuri, să identifice terenurile care au fost cultivate cu păioase și să le monitorizeze pentru a nu fi incendiate după recoltare.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, fără respectarea legislației în vigoare, se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.500 lei, amendă ce poate fi aplicată și de către primarul localității", spune purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Paula Anghel. 
Taguri
Articolul anterior Câți oameni au murit, ieri, pe șoselele din România?
Articolul următor Două victime într-un accident rutier petrecut în Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei