Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Nu s-au învățat minte! S-au împărțit sancțiuni pe litoralul românesc

de Sorin HULUBEI Joi, 23 Iunie 2016 231 < 1 min citire
Nu s-au învățat minte! S-au împărțit sancțiuni pe litoralul românesc
Pe parcursul minivacanței de Rusalii, pompierii constănțeni au organizat și desfășurat 19 acțiuni de control la 22 de obiective din turism, alimentație publică și agrement. Pe timpul desfășurării acestor activități au fost constatate 136 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor și protecție civilă, dintre care 22 au fost soluționate pe timpul controalelor. Ca urmare a neregulilor constatate a fost aplicat un număr total de 130 sancțiuni, cuprinzând 102 avertismente și 28 amenzi, în cuantum de 43.000 lei. 
Principalele nereguli au constat în: instalații electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficiențe de ordin organizatoric la nivelul obiectivelor controlate, neobținerea autorizației de securitate la incendiu pentru unele clădiri, neîntreținerea instalațiilor de stingere a incendiilor etc. 
De asemenea, s-au desfășurat sesiuni de informare a personalului cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență de la operatori economici și instituții, acțiuni de diseminare a informațiilor de natură preventivă cetățenilor, precum și 21 de acțiuni de informare preventivă. Totodată, pompierii constănțeni au fost solicitați să acționeze la 21 de intervenții pe raza județului, au efectuat 16 recunoașteri în teren, iar paramedicii care încadrează ambulanțele SMURD au acordat prim ajutor medical la 238 de cazuri.
Taguri
Articolul anterior Peste 7.000 de turiști israelieni, așteptați vara aceasta, pe litoral
Articolul următor Cine va conduce județul Constanța în următorii patru ani

Comentează știrea

cupan
23 iunie 2016
NISTE

DOBITOCI. Te cheama de patru ori pentru o autorizatie ,cind o fatuca iti mai cere cite un act,fara sa-ti explice de ce nu le-a cerut de la inceput pe toate patru,si nici nu itelegi ce nu-i bine pentru ca raspund doar in scris unde fac referi la articole de lege fara sa-ti spuna clar ce nu-i bine sau ce trebuie modificat.Clar un sef natarau ,incapabil

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei