Administrația Națională a Penitenciarelor precizează că ponderea deținuților recidiviști în populația penitenciară generală înregistrează un trend descendent, în anul 2017 înregistrându-se un procent de 38,37% deținuți recidiviști, comparativ cu anul 2012 când ponderea deținuților recidiviști era de 45,78%. De asemenea, în perioada 19 octombrie – 26 ianuarie 2018, din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost puse în libertate, ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen, prin acordarea beneficiilor compensatorii prevăzute de Legea 169/2017, 1.031 de persoane, fiind admisă, de către instanțele de judecată competente, liberarea condiționată pentru 3.427 de persoane. Din totalul celor 4.458 de persoane care au beneficiat de măsurile compensatorii prevăzute de Legea 169/2017, ponderea celor care au recidivat se situează sub pragul de 1%.
- Publicitate -