Vineri, 05 Iunie 2026

O biserică veche de aproape 300 de ani a ars din temelii în urma unui incendiu devastator

de Oana CHIRANA Miercuri, 26 Martie 2025 266 1 min citire
O biserică veche de aproape 300 de ani a ars din temelii în urma unui incendiu devastator
Biserica din lemn din Topla, aflată în incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara, a ars complet într-un incendiu care a izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri, a anunțat ISU Timiș.
Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 02.55. La locul intervenţiei s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Timişoara cu două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, a trasmis, miercuri, ISU Timiş.
La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la biserică, cu pericol de propagare la casa parohială şi la o troiţă alăturată.
Biserica avea o suprafaţă de 50 mp.
În urma incendiului a ars biserica în totalitate şi a fost afectat pe o suprafaţă mică acoperişul troiţei. Pompierii au limitat extinderea incendiului la casa parohială", au precizat pompierii.
Pompierii urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii incendiului.
Biserica de lemn din Topla, comuna timişeană Mănăştiur, a fost construită în anul 1746. Biserica, unul din cele mai valoroase monumente religioase din Banat, a fost demontată în Topla în 1987 şi adusă la Timişoara, unde a fost refăcută în perioada 1994 – 1996, în cadrul Muzeului Satului Bănăţean, acolo unde se afla şi acum. După refacere, a fost resfinţită. Biserica figura pe noua listă a monumentelor istorice, notează Agerpres.
Taguri
Articolul anterior Număr mare de absenți la simularea de BAC pentru proba la alegere: unul din cinci elevi nu s-a prezentat
Articolul următor BANCURI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei