O femeie a fost înşelată pe Facebook, cu 499 euro, de o persoană care i-a vândut acţiuni false la Hidroelectrica

de Alina DRACOPOL Joi, 12 Octombrie 2023 488
O femeie în vârstă de 51 ani, din municipiul Roman, a fost înşelată pe Facebook de o persoană rămasă necunoscută care i-a promis în schimbul sumei de 499 de euro acţiuni la Hidroelectrica, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
După ce banca la care avea contul i-a spus că tranzacţia este o fraudă, femeia a făcut plângere la poliţie.
 
„Cu ocazia cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că la data de 10 octombrie, în timp ce persoana vătămată se afla la domiciliu şi utiliza o platforma de socializare, ar fi accesat o reclamă de tranzacţionare a companiei Hidroelectrica, fiind ulterior contactată de către o persoană necunoscută pe telefonul mobil. Aceasta, fiind îndrumată telefonic de persoana respectivă, ar fi accesat o pagina de internet, introducându-şi datele de pe cardul bancar, autorizând astfel o plată în valoare de 499 de euro”, au declarat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei