O fetiță de 10 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în județul Timiș, după ce bicicleta pe care se afla împreună cu o prietenă a fost lovită de un autoturism condus chiar de unchiul ei. Bărbatul, aflat sub influența alcoolului, a fugit de la locul accidentului fără să acorde ajutor victimelor.
- Publicitate -
Tragedia s-a petrecut în jurul orei 22:00. Cele două fete, de 10 și 11 ani, se deplasau cu aceeași bicicletă pe o stradă secundară, când au fost lovite de mașină. Martorii spun că șoferul a oprit pentru câteva momente după impact, apoi și-a continuat drumul, abandonând copilele pe șosea.
Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112. Echipajele de intervenție sosite la fața locului au încercat să o salveze pe fetița de 10 ani, însă aceasta a fost declarată decedată. Prietena ei, în vârstă de 11 ani, a fost transportată de urgență la spital.
Polițiștii l-au identificat și prins rapid pe șofer, un bărbat de 49 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului. Dacă va fi găsit vinovat, va fi judecat potrivit prevederilor Legii Anastasia, care nu permite suspendarea executării pedepsei în astfel de cazuri, conform observatornews.ro.