Duminică, 07 Iunie 2026

O minoră acuză că a fost victima unui viol, în tabăra de vară organizată de AUR la Neptun

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 18 Septembrie 2023 4354 < 1 min citire
O minoră acuză că a fost victima unui viol, în tabăra de vară organizată de AUR la Neptun
O adolescentă de 17 ani a reclamat faptul că a fost victima unui viol, în perioada în care a participat la o tabară de vară, organizată în stațiunea Neptun – Olimp. Reclamația a fost depusă în atenția polițiștilor din Slobozia.
Potrivit oamenilor legii, sâmbătă, 16 septembrie, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră, de 17 ani, din municipiul Slobozia, s-a prezentat la Secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slobozia, declarând că a fost victima unei infracțiuni de viol, comisă în județul Constanța.
„Din primele cercetări, polițiștii de investigații criminale au stabilit faptul că, în perioada 14 - 16 septembrie, minora a participat la o tabără de vară, organizată în Stațiunea Neptun-Olimp. Minora a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Ialomița, fiindu-i prelevate probe biologice.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.
Potrivit unor surse neoficiale, adolescenta ar fi participat la o acțiune a Alianței pentru Unirea Românilor, organizată pe litoralul românesc. 
Taguri
Articolul anterior Studenți din 12 facultăți generează soluții practice la Școala de vară de inovare și antreprenoriat
Articolul următor Finanţe, agricultură, energie. INFO economic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei