Sâmbătă, 06 Iunie 2026

O NOUĂ EXPLOZIE ÎN AFGANISTAN! UN MILITAR ROMÂN A MURIT ÎN ATAC

de Cuget Liber Joi, 05 Septembrie 2019 7557 < 1 min citire
O NOUĂ EXPLOZIE ÎN AFGANISTAN! UN MILITAR ROMÂN A MURIT ÎN ATAC
O NOUĂ EXPLOZIE ÎN AFGANISTAN, la Kabul! UN MILITAR ROMÂN A MURIT. Ministrul Gabriel Leș a confirmat decesul.
O mașină încărcată cu explozibil a fost detonată joi în estul capitalei afgane Kabul, în apropierea zonei în care se află misiunile diplomatice străine, printre care ambasada Statelor Unite și sediul misiunii NATO, au anunțat oficialii locali, citați de Associated Press.
Cel puțin trei persoane au murit și alte 30 au fost rănite, a transmis directorul spitalului la care au fost transportate victimele.
Firdaus Faramarz, purtător de cuvânt al poliției din Kabul, a anunțat că explozia a avut loc în Districtul Nouă al Poliției și cel mai probabil a vizat zona Shashdarak, în care se află sediile serviciilor naționale de securitate din Afganistan.
Ministerul de Interne a transmis că mașina a explodat pe o stradă principală și autoritățile au izolat zona.
Nicio grupare teroristă nu a revendicat momentan atacul.
Incidentul de joi a fost al doilea atac major din Kabul produs săptămâna aceasta, în timpul în care un emisar al Statelor Unite se află în capitala afgană pentru discuții de pace cu oficialii talibani.
Cele 30 de persoane rănite au fost transportate la spitalul Wazir Mohammad Akbar Khan pentru a fi tratate.
Taguri
Articolul anterior Aveți cont pe YAHOO MAIL? Veștile nu sunt bune deloc
Articolul următor 40 de ani de la inaugurare, 30.000 de locuri de muncă create! Rompetrol, la ceas aniversar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei