Polițiștii Direcției de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R. au definitivat cercetările într-un dosar penal privind administratoarea a patru societăți comerciale cu obiect de activitate turism, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
- Publicitate -
În fapt, aceasta este suspectată că, în perioada 2008 - 2011, a indus și menținut în eroare 126 de persoane, în urma achiziționării unor pachete turistice și bilete de avion. Ca urmare a acestor activități ilicite, femeia a produs părților vătămate un prejudiciu de 317.177 de lei, 5.922 euro și 1.770 dolari, constând în contravaloarea biletelor achitate și neonorate.
Totodată, turiștii au fost puși în situații neplăcute întrucât, ajungând la aeroport, au fost în imposibilitatea de efectua zborul deoarece nu se plătise biletul, sau au ajuns la hotelurile la care se presupunea că trebuia să fie cazați și au constatat că pachetele turistice erau neonorate de agențiile de turism administrate de suspectă.
La propunerea Direcției de Investigare a Fraudelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a pus în mișcare acțiunea penală, a emis rechizitoriul și a sesizat instanța competentă să judece suspecta, care în prezent este arestată preventiv.