Joi, 04 Iunie 2026

O sinucidere anunțată

de Camelia MIU - MITRIC Joi, 20 Ianuarie 2011 1439 1 min citire
Un tânăr de 32 de ani a sunat, ieri, prin 112, la Poliție, ca să anunțe că se află pe podul rutier de la Cernavodă și că vrea să se arunce în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră. Disperarea bărbatului venea de la faptul că iubita lui l-a părăsit și, prin urmare, singura soluție pe care o vedea pentru rezolvarea problemelor sale era aceea de a-și pune capăt zilelor.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din Cernavodă, un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" Constanța, cât și o ambulanță, medicii fiind gata să intervină în cazul în care individul alegea să-și ducă la îndeplinire gândurile sinucigașe.
"Negocierile" cu polițiștii au durat câteva ore. În cele din urmă, tânărul s-a lăsat convins să renunțe la protest și a fost de acord să fie preluat de medicii de pe ambulanță și transportat la Spitalul din Cernavodă.
Polițiștii l-au identificat pe individ în persoana lui Makouassa Benoit Țuțuianu, de 32 de ani, din comuna Ciochina, județul Ialomița, cunoscut oamenilor legii din anumite dosare penale în care este cercetat pentru diverse infracțiuni.
El a fost transportat la Spitalul Orașului Cernavodă, în vederea acordării asistenței medicale de specialitate, urmând ca, de acolo, cel mai probabil să fie dus la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
Taguri
Articolul anterior Și-au dat întâlnire după gratii
Articolul următor Copil condamnat pentru omor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei