Câțiva constănțeni care locuiesc cu chirie în Grupul Școlar Cooperatist se plâng de condițiile mizere în care trăiesc. Mucegai pe faianță, pereți plini de igrasie, baia infectă, pe care toți locatarii o folosesc, sunt doar câteva dintre lucrurile care îi nemulțumesc. Pe de altă parte, ar fi și chiria imensă pe care aceștia sunt nevoiți să o plătească.
- Publicitate -
Silvia Romila, de 53 de ani, locuiește în Grupul Școlar Cooperatist. Potrivit femeii, deși în contractul de chirie suma stabilită este de 300 de lei, aceasta este nevoită să scoată din buzunare sume care se ridică până la 1.000 de lei, "bonusuri" pentru consum suplimentar de apă sau de electricitate.
Daniel Gâlcă, de 36 de ani, locuiește și el sub acoperișul Grupului Școlar Cooperatist. Problema lui este însă diferită față de cea a Silviei Romila, și asta pentru că, în luna ianuarie, bărbatului i-a expirat contractul de chirie și stă, practic, de pe o zi pe alta. Cu toate acestea, și el este nevoit să scoată din buzunar sume care se ridică la 900 - 1.000 de lei, deși înțelegerea nu era aceasta.
Oamenii mai sunt nemulțumiți și de faptul că sunt mereu controlați de către portarul grupului, care nu le permite să facă nicio mișcare fără ca el să știe.
Pe de altă parte, directoarea Grupului Școlar Cooperatist, Carmen Chințoiu, spune că oamenii trăiesc în aceste condiții mizerabile întrucât nu știu să păstreze curat locul. Distrug instalațiile, sparg geamurile, înfundă chiuvetele și WC-urile cu resturi de haine și lucruri.
Totodată, persoanele care au contracte expirate sunt cele care refuză să plătească contravaloarea cheltuielilor de cazare, dar, mai ales, refuză să elibereze spațiul. "Procesul legal de evacuare durează mult timp și le convine să stea și să consume fără să plătească și reclamă pentru că nu au nimic de pierdut", a spus directoarea.
Contravaloarea utilităților se achită separat
Referitor la faptul că prețul chiriilor este mult mai mare decât prevede contractul, Carmen Chințoiu spune că suma fixă este de 300 lei, iar contravaloarea utilităților (apă rece, apă caldă, căldură, energie electrică, evacuare gunoi) se achită separat. Costurile sunt mari datorită consumurilor pe măsură; tarifele practicate sunt ale furnizorilor, deoarece Grupul Școlar Cooperatist nu are subvenții de la Consiliul Local pentru nicio utilitate, așa cum au consumatorii casnici și școlile publice.
În privința, portarului care îi controlează, Carmen Chințoiu recunoaște că, potrivit planului de pază al incintei, agentul de pază are obligația să legitimeze persoanele străine, notându-le datele de identificare din buletin, locația și ora de vizitare, chiriașii fiind excluși. Măsura este necesară pentru securitatea elevilor, personalului, patrimo-niului și chiar a chiriașilor.
Corina BAGIE