2.517 de cetățeni străini, care se aflau ilegal pe teritoriul României, au fost depistați anul acesta de polițiștii Oficiului Român pentru Imigrări (ORI), cei mai mulți fiind cetățeni turci, 699 de persoane, chinezi - 650 și din Republica Moldova - 397.
- Publicitate -
Potrivit Oficiului Român pentru Imigrări, împotriva cetățenilor străini aflați ilegal pe teritoriul României au fost emise 1.761 de decizii de returnare. 176 de străini au fost returnați forțat - 164 fiind escortați de polițiștii ORI până la frontieră, iar 12 până în țările de origine (Congo, Guineea, Egipt, Georgia, Tunisia, Turcia, Rusia).
Ultima acțiune a Oficiului Român pentru Imigrări de depistare a celor care stau ilegal în România a avut loc, marți, când 22 de străini au fost găsiți având dreptul de ședere expirat din luna februarie a acestui an, iar un cetățean chinez primise deja decizie de returnare.
Pentru cei 22 au fost emise decizii de returnare cu termen de părăsire a teritoriului României de 15 zile și s-a instituit măsura nepermiterii intrării în țara noastră pe o perioadă de 6 luni.
Cetățeanul chinez care nu a respectat decizia de returnare acordată anterior a fost introdus în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul țării noastre.