Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), din cadrul Secției de Combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, au dispus trimiterea în judecată a maiorului Aifer Enan, ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (SRI). Ofițerul este acuzat de trafic de influență în formă continuată.
- Publicitate -
Potrivit anchetatorilor, în luna august 2009, inculpata, ofițer în cadrul SRI București, a pretins și a primit de la doi denunțători suma de 1.100 euro, susținând că, prin relațiile pe care le are la nivelul factorilor de decizie din cadrul Universității București, poate rezolva obținerea unui loc de cazare pentru fiica denunțătorilor, într-unul din căminele universității.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul București. Comunicatul DNA precizează că ofițerul SRI Aifer Enan a mai fost trimisă în judecată într-o altă cauză, pentru fapte similare.