Pentru că sunt tărâmuri islamice, dar și pentru că luptă în Afganistan, Bulgaria și România sunt ținte legitime, a declarat șeicul Omar Bakri, într-un interviu publicat de ziarul bulgar 24 Chasa.Dacă islamul a intrat odată pe un tărâm, acesta devine islamic și musulmanii sunt obligați să-l elibereze într-o zi. De exemplu, Spania este pământ islamic, la fel și Europa de est: România, Albania, Macedonia, Serbia, Kosovo și Bosnia", a declarat șeicul Omar Bakri.
- Publicitate -
"Dar din cauza trupelor sale din Afganistan și Irak și din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine și o țintă legitimă. Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru și în România și în alte state. Asta depinde de tactica și de strategia concretă", a mai spus șeicul Omar Bakri.
Reprezentanții Ministerului de Externe au declarat că România își asumă toate angajamentele militare în care este angajată, lucru care ar putea deranja anumiți lideri din lumea islamică.