Duminică, 07 Iunie 2026

Operațiune clandestină prin Portul Constanța. Cum opera „tatăl fugarilor”

de Andreea CARAUA Marţi, 24 Februarie 2026 351 2 min citire
Magistrații constănțeni au făcut dreptate într-un dosar penal de trafic de migranți. „Tatăl fugarilor” a fost condamnat la Tribunalul Constanța, după ce a ajutat mai multe persoane să intre ilegal în România, prin port, redirecționându-le ulterior spre țările din vestul Europei.
Recent, magistrații Tribunalului Constanța au pronunțat sentința în cazul a doi inculpați, Abdullah A.S. și Nabil G.Y., cercetați penal într-un dosar de trafic de migranți.
Potrivit datelor din dosar, Abdullah era cunoscut sub numele de „Abu Shrideh”, tradus din limba arabă ca „tatăl fugarilor”. În trecut, acesta a fost condamnat de autoritățile din Turcia la cinci ani de închisoare, după ce a ajutat mai multe persoane să iasă ilegal din țară. După ce și-a ispășit pedeapsa, s-a mutat la Constanța, unde și-ar fi continuat activitatea infracțională prin intermediari.
El racola „clienți” prin intermediul unor grupuri dedicate de WhatsApp, unde publica fotografii cu migranți care ar fi trecut cu succes granița României, cu ajutorul său și al asociaților săi.

500 de euro pentru un migrant. Detalii din dosar

Conform rechizitoriului, la datele de 9 și 10 septembrie 2022, Abdullah l-a contactat telefonic pe Nabil și l-a rugat ca, în data de 10 septembrie, să îndrume un migrant prin Portul Constanța către gară, unde urma să îl aștepte. După mai multe insistențe, Nabil a acceptat. Migrantul, odată ajuns în port, a fost observat părăsind nava fără acordul căpitanului, iar dispariția sa a fost raportată.
Ulterior, Nabil s-a întâlnit cu migrantul în port, iar cei doi s-au îndreptat spre Poarta 5. Nu a trecut mult timp până când au fost depistați de polițiștii de frontieră. În acel moment, inculpatul s-a predat, însă migrantul a reușit să fugă, fără a mai fi identificat ulterior.
În urma investigațiilor, anchetatorii au stabilit că Abdullah ar fi fost coordonatorul operațiunii. În telefonul acestuia au fost descoperite conversații cu mai multe persoane interesate să tranziteze ilegal România către țări din vestul Europei.
În timpul urmăririi penale a fost audiat un martor care a declarat că l-a cunoscut pe „tatăl fugarilor” într-un restaurant cu specific arăbesc situat pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța. În cadrul unei discuții, inculpatul i-ar fi spus că are antecedente penale în Turcia și l-ar fi rugat, în schimbul sumei de 500 de euro, să îndrume un migrant prin Portul Constanța până la gară.

Sentința Tribunalului Constanța nu este definitivă

Deși din mai multe probe reieșea că Abdullah coordona operațiunile de preluare și îndrumare a migranților, în prezenta cauză magistrații l-au putut condamna doar pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de migranți, aplicându-i o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare.
În ceea ce îl privește pe Nabil, acesta a fost găsit vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți și condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, urmând să fie supravegheat pe o perioadă de trei ani.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la instanța superioară.
Taguri
Articolul anterior Ultima săptămână pentru participarea la concursul „Apa este viață!“
Articolul următor Concert caritabil pentru achiziționarea unei stații de anestezie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei