Duminică, 07 Iunie 2026

Operațiune de amploare la frontieră, zeci de mii de țigarete ilegale găsite în mijloace de transport internaționale

de Antonia IVAN Sâmbătă, 02 Mai 2026 149 < 1 min citire
Operațiune de amploare la frontieră, zeci de mii de țigarete ilegale găsite în mijloace de transport internaționale
Polițiștii au descoperit o cantitate semnificativă de țigarete de contrabandă în urma unor controale desfășurate pe DN 5, marfa fiind ascunsă inclusiv într-un compartiment special amenajat în podeaua unei remorci.
În total, au fost identificate 95.120 de țigarete (4.756 de pachete), purtând timbru fiscal bulgăresc sau fără timbru fiscal. Pentru a ajunge la marfa ascunsă, polițiștii au fost nevoiți să utilizeze unelte, întrucât compartimentul secret fusese construit sub podeaua remorcii pentru a disimula transportul ilegal.
Persoanele implicate nu au putut prezenta documente de proveniență pentru întreaga cantitate de țigarete, estimată la aproximativ 142.680 de lei. Bunurile au fost confiscate și introduse în Camera de Corpuri Delicte.
În urma constatărilor, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, iar pe numele celor implicați au fost deschise dosare penale pentru contrabandă și deținerea de produse accizabile în afara regimului fiscal legal.
Acțiunile au fost desfășurate în cadrul operațiunii „CLEAN BORDER II SUD”, derulată pe parcursul a trei zile, timp în care au fost verificate mai multe mijloace de transport care circulau pe rute internaționale între Bulgaria, România și alte state europene, conform ȘtirileProTV.ro.
Taguri
Articolul anterior Tragedie în minivacanța de 1 Mai. Plimbare cu ATV-ul sfârșită fatal după răsturnare pe un drum forestier
Articolul următor Locotenent-colonel ISU Brașov, în vârstă de 35 de ani, și-a pierdut viața într-o avalanșă în Bucegi. Mesajul colegilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei