Vineri, 05 Iunie 2026

Panică în Peninsulă: un bărbat amenința să arunce blocul în aer

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 14 Ianuarie 2014 144 < 1 min citire
Locatarii unui imobil de pe strada Constantin Brâncoveanu, din Zona Peninsulară a Constanței, s-au alertat, duminică seară, când un vecin, cunoscut ca fiind scandalagiu, a început să amenințe că aruncă blocul în aer! Potrivit oamenilor legii, sesizarea la Serviciul unic de urgență 112 a fost făcută în jurul orei 19,00, iar vecinii reclamau că Sorin Frunză, de 34 de ani, a dat drumul la gaze, a spart mai multe geamuri și a amenințat că omoară pe toată lumea. La fața locului a ajuns o autospecială a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, dar până la urmă nu a mai fost nevoie de intervenția pompierilor. De asemenea, la sesizare a răspuns și un echipaj al Secției 3 Poliție, care a discutat cu vecinii. Ulterior, pe numele suspectului a fost întocmit un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri. Suspectul riscă să petreacă după gratii între 1 și 5 ani, dacă va fi găsit vinovat.
Taguri
Articolul anterior O delegație comercială din Turcia ajunge la Constanța
Articolul următor Cele mai multe accidente au loc vineri dimineața

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei