Scene incredibile au fost surprinse într-un supermarket din Caransebeș. Doi clienți ai magazinului au fost înțepați cu o seringă de către o femeie. Agresoarea va fi supusă acum unei expertize medicale pentru a se stabili dacă are discernământ.
- Publicitate -
Cei doi clienți au fost înțepați cu seringa în timp ce făceau cumpăraturile dintr-un supermarket. Victimele, un bărbat și o femeie, au sunat la 112, iar agresoarea a fost prinsă de polițiști.
Oamenii legii au dus-o pe femeie la audieri însă nu au putut afla motivul pentru care aceasta și-a intepat victimele, au declarat pentru Caransebes.ro surse judiciare.