Polițiștii Serviciului Transporturi Maritime și vameșii constănțeni au organizat, săptămâna aceasta, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ilega-lităților comise în legătură cu operațiunile de import - export și a produselor contrafăcute sau piratate.
- Publicitate -
Astfel, în urma unui control efectuat la un container sosit în Portul Constanța - Sud Agigea, au fost găsite peste 840 de păpuși, purtând însemne figurative identice cu mărci protejate de legislația în vigoare, bunuri în valoare de aproximativ 12.600 euro.
Jucăriile au fost reținute de către organele vamale în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit un dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri con-trafăcute.