Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au confiscat mai multe flacoane cu parfum, pe care două femei încercau să le introducă ilegal în țară.
- Publicitate -
În noaptea de miercuri spre joi, două autocare cu pasageri, care se întorceau din Turcia, au ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche. Polițiștii au trecut la verificarea bagajelor, ocazie cu care au descoperit, în geamantanele a două constănțence, mai multe bunuri nedeclarate. Astfel, Neriman Iusuf, de 42 de ani, și Narghiule Faru, de 38 de ani, aveau 150 de flacoane de parfum de 100 ml fiecare și 50 de flacoane de parfum de 20 ml fiecare, pentru care nu aveau documente de proveniență.
Cantitatea de parfum, estimată la 5.000 de lei, a fost confiscată, iar cele două constănțence au fost amendate.