Încercau să facă un ban "cinstit", dar afacerea le-a fost dată peste cap de jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi Tomis. Doi indivizi din Constanța s-au ales cu dosar penal după ce militarii i-au prins în timp ce vindeau parfumuri contrafăcute. Bărbații au fost prinși, luni seară, în jurul orei 20.30, în zona Piațetei Perla. Indivizii le ofereau trecătorilor parfumuri contrafăcute, dar le spuneau turiștilor că acestea sunt la super ofertă și că trebuie să profite.
- Publicitate -
Pe numele lor au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Cosmeticele au fost confiscate de militari, iar cazul a ajuns în atenția ofițerilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.