Parteneriat între DNA și Banca Mondială

de Andreea ILIESCU Miercuri, 10 Decembrie 2014 100
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a semnat un protocol de colaborare cu Vicepreședinția Integritate (INT) a Băncii Mondiale. Conform parteneriatului, cele două părți se angajează să coopereze și să se consulte reciproc pe probleme de interes comun, în special în ceea ce privește furnizarea reciprocă de informații relevante pentru identificarea, fundamentarea și prevenirea cazurilor de fraudă și corupție, desemnarea unor puncte de contact pentru facilitarea și transmiterea eficientă și confidențială a informațiilor, dar și organizarea de întâlniri periodice pentru identificarea domeniilor prioritare de cooperare comune. 

Documentul a fost semnat la sediul Băncii Mondiale din Washington D.C., cu ocazia celei de a treia întâlniri a grupului înființat în 2010 de Banca Mondială și dedicat luptei împotriva corupției The International Corruption Hunters Alliance. 

Vicepreședinția Integritate (INT) este o unitate independentă din cadrul Băncii Mondiale, care are ca atribuție exclusivă investigarea acuzațiilor de fraudă și corupție relativ la activitățile finanțate de Banca Mondială și aplicarea de sancțiuni. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei