Pățania unui constănțean: a aflat că i-a fost furat cardul din mesajele de la bancă!

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 07 Decembrie 2022 6485
Un cuplu din comuna constănțeană Castelu are de plătit amenzi penale de 2.700 de lei, după ce a sustras un card bancar, dintr-un microbuz de pe ruta Valu lui Traian – Cernavodă, și s-a grăbit… să cumpere pachete de țigări! Păgubitului i-a mai fost sustrasă, în aceeași împrejurare, și suma de 5.000 de lei, dar pentru această faptă anchetatorii au deschis un nou dosar penal.
Doi tineri din comuna Castelu au crezut că nu li se va da de urmă dacă buzunăresc un călător dintr-un microbuz de pe ruta Valu lui Traian și îi folosesc cardul bancar. Ancheta desfășurată de polițiști a evidențiat că victima nici nu coborâse încă din microbuz și nici nu știa încă de faptul că a jefuită, când cei doi au folosit cardul bancar, pentru a-și cumpăra țigări. De altfel, păgubitul a aflat despre furt în momentul în care banca l-a înștiințat, prin mesaje telefonice, de efectuarea tranzacțiilor.
Fapta a avut loc pe 12 mai 2021, polițiștii din Cernavodă fiind sesizați de un bărbat cum că, în intervalul orar 10.00 – 12.00, persoane necunoscute i-au sustras, din buzunarul unei bluze de trening, suma de 5.000 de lei și un card bancar, în timp ce se afla într-un microbuz. Păgubitul a relatat că, după ce s-a urcat în microbuz, și-a lăsat bluza de trening în spatele șoferului, iar el s-a așezat pe scaunul din dreptul ușii de acces, pentru a discuta cu șoferul, care îi este prieten. Vehiculul a ajuns până la Cernavodă, iar la întoarcere, în timp ce era pe raza localității Faclia, a primit mesaje pe telefonul mobil, cum că au fost efectuate operațiuni de pe cardul său. A verificat bluza de trening și a constatat că îi lipseau banii și cardul bancar.
Polițiștilor nu le-a fost greu să-i identifice pe suspecți. Achizițiile au fost efectuate la o benzinărie și un magazin alimentar din Cernavodă și, mergând pe fir, oamenii legii au dat de urma celor doi, soț și soție. Ambii fără ocupație, ambii fără antecedente penale. Cei doi, după ce au luat cardul, s-au oprit la benzinărie, unde au cumpărat patru pachete de țigări, în valoare de 85 de lei, apoi s-au îndreptat către magazin, de unde au luat la fel, de aceeași valoare. „Produsele au fost achitate cu cardul, prin metoda contactless, fiind emis bon fiscal. Vânzătoarea susține că, deși era aglomerat, a observat că cele două persoane erau agitate și chiar s-a mirat că femeia a efectuat plata cu cardul, de regulă aceasta plătind cash”, se arată în ancheta polițiștilor, potrivit rejust.ro.
Acțiunile celor doi au fost surprinse de camerele de supraveghere din cele două unități, astfel că, puși în fața dovezilor, nu au mai putut să nege comiterea lor. Drept pentru care femeia a fost acuzată de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, iar soțul ei, de complicitate la comiterea aceleiași infracțiuni.
Cei doi și-au recunoscut vinovăția în fața instanței de judecată, drept pentru care, având în vedere și faptul că nu au antecedente penale, în urmă cu câteva zile, magistrații Tribunalului Constanța au decis condamnarea lor la amendă penală. Astfel, femeia a fost condamnată la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare și amendă penală de 1.350 lei (135 zile a câte 10 lei), iar soțul ei – amendă penală de 1.350 lei. Decizia nu este definitivă, poate fi atacată cu apel.
Cât privește furtul sumei de 5.000 de lei, magistrații au decis că va face obiectul unui alt dosar penal. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei