Un bărbat din Cernavodă a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut crunt un paznic, pentru a fura motorină din incinta unei societăți comerciale. Cazul a intrat în atenția oamenilor legii la începutul săptămânii trecute, când administratorul firmei păgubite a reclamat oamenilor legii din Cernavodă faptul că, în noaptea de 13 spre 14 aprilie, un bărbat a pătruns în incinta firmei, l-a lovit pe paznic cu o rangă, după care a furat aproximativ 70 de litri de motorină, din rezervoarele utilajelor.
- Publicitate -
În urma anchetei desfășurate, oamenii legii l-au identificat pe suspect ca fiind Adrian Gheorghe, de 48 de ani. Acesta a fost prezentat magistraților Judecătoriei Medgidia, care au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Suspectul este acuzat de tâlhărie.