Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Percheziții de amploare în cinci județe. Prejudiciu de peste un milion de euro!

de Cuget Liber Marţi, 13 Februarie 2018 209 < 1 min citire
Percheziții de amploare în cinci județe. Prejudiciu de peste un milion de euro!
Polițiștii efectuează marți dimineață, 22 percheziții în Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu, Argeș și Prahova, la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste un milion de euro, prin evaziune fiscală și spălare a banilor.
La data de 13 februarie a.c., polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Dâmbovița, Giurgiu, Argeș și Prahova, precum și de la Poliția Capitalei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, efectuează 22 percheziții, în județele Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu, Argeș și Prahova.
Acțiunea vizează destructurarea unei grupări infracționale specializate în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.
Astfel, în perioada 2014-2017, cei în cauză, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, nu ar fi evidențiat în contabilitate venituri obținute în urma operațiunilor cu materiale reciclabile.
De asemenea, aceștia ar fi influențat obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidențele contabile proprii de cheltuieli fictive.
Prejudiciul cauzat este de peste 1.000.000 de euro.
Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii din cadrul I.P.J. Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Taguri
Articolul anterior Un mort și șase răniți după ce un autoturism a lovit o căruță, pe DN 73
Articolul următor Eleva care s-a luat la trântă cu sistemul a fost învinsă și pleacă din țară: "Las în urmă o Românie dominată de ipocrizie și prostie"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei