Duminică, 07 Iunie 2026

Percheziții de amploare la mafia fondurilor Start-up Nation. 2,4 milioane de lei prejudiciu

de Madalina PETRESCU Joi, 06 Noiembrie 2025 111 1 min citire
Percheziții de amploare la mafia fondurilor Start-up Nation. 2,4 milioane de lei prejudiciu
Polițiștii și procurorii au descins joi dimineață în mai multe județe din țară și în București, într-un dosar penal ce vizează obținerea ilegală de fonduri prin programul guvernamental Start-up Nation, în valoare totală de 2,4 milioane de lei.
Potrivit Poliției Române, 20 de percheziții domiciliare au loc simultan în șapte județe – Cluj (10 percheziții), Bihor (4), Hunedoara (1), Caraș-Severin (1), Prahova (2), Neamț (1) – precum și în Sectorul 3 al capitalei.
Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Brașov, care au documentat activitatea infracțională desfășurată în perioada 2022–2025.
Cum funcționa schema
Conform anchetatorilor, mai multe persoane ar fi formulat solicitări false pentru a obține fonduri nerambursabile prin programul Start-up Nation, folosind documente falsificate pentru a justifica eligibilitatea firmelor implicate, conform stiripesurse.ro
În urma perchezițiilor, au fost descoperite înscrisuri și mijloace materiale de probă considerate relevante pentru cauză, urmând să fie ridicate pentru completarea dosarului penal.
De asemenea, opt persoane urmează să fie audiate în cursul zilei, în legătură cu infracțiunile de tentativă la obținerea ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Anchetatorii investighează posibile rețele care au profitat de programul guvernamental Start-up Nation, destinat sprijinirii tinerilor antreprenori, transformându-l într-o sursă de profit ilegal.
Taguri
Articolul anterior Miza Congresului PSD. „Partidul se întoarce cu fața către români și către țară”
Articolul următor Rusia ar putea începe testele nucleare în arhipelagul arctic Novaia Zemlia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei