Duminică, 07 Iunie 2026

Percheziţii de amploare! Mascații au descins în patru județe, la hoți care au făcut o avere din furatul de cupru

de Alina DRACOPOL Miercuri, 07 Septembrie 2022 214 < 1 min citire
Percheziţii de amploare! Mascații au descins în patru județe, la hoți care au făcut o avere din furatul de cupru
În această dimineață, 7 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj, în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, efectuează 6 percheziții domiciliare, în 4 județe, respectiv Cluj, Alba, Sibiu și Ilfov.
Activitățile vizează un dosar de cercetare penală, înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, privind sustragerea unei cantități de cupru, în valoare de aproximativ 200.000 de euro, faptă săvârșită în luna august a.c.
Totodată, în cazul a 4 persoane, vor fi puse în aplicare 4 mandate de aducere, în vederea continuării cercetărilor și administrării probatoriului.
Acțiunile beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, precum și de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Alba și Ilfov.
Taguri
Articolul anterior Fotbal, Liga Campionilor / Dinamo Zagreb, performera primei etape a grupelor. A învins pe Chelsea!
Articolul următor Comisia Europeană a propus suspendarea totală a Acordului de facilitare a eliberării vizelor cu Rusia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei