Duminică, 07 Iunie 2026

Percheziţii DNA la trei instituţii publice şi la persoane fizice; sunt vizate contracte de achiziţii publice

de Alina DRACOPOL Marţi, 16 Ianuarie 2024 385 < 1 min citire
Percheziţii DNA la trei instituţii publice şi la persoane fizice; sunt vizate contracte de achiziţii publice
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Bacău efectuează, marţi, mai multe percheziţii la instituţii publice şi la persoane fizice, într-un dosar penal care vizează contracte de achiziţii publice.
Potrivit DNA, faptele ar fi fost săvârşite în perioada 2022-2023 de către funcţionari publici din cadrul unor instituţii publice de pe raza municipiului Bacău.
"În cursul zilei de 16 ianuarie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în şase locaţii situate pe raza municipiului Bacău, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", precizează un comunicat de presă al DNA Bacău.
Procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău. 
Taguri
Articolul anterior O ambulanţă care transporta pacienţi s-a răsturnat. Trei persoane sunt rănite!
Articolul următor Kremlin: Discuţiile de la Davos cu privire la Ucraina nu vor duce la nimic cât timp Rusia nu ia parte la ele

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei