Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări față de reprezentanții a două societăți comerciale de pe raza județului Caraș-Severin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Anchetatorii au suspiciuni că în perioada decembrie 2013 - iulie 2014 aceștia nu ar fi înregistrat în evidențele contabile întreaga activitate desfășurată, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ trei milioane de lei.
- Publicitate -
Astăzi, 30 iulie 2014, procurorii, cu sprijinul Direcției de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Direcției Generale Antifraudă, derulează percheziții simultane în 19 locații din județul Caraș-Severin. În cauză, procurorii beneficiază de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.