Polițiștii din cadrul IPJ Dâmbovița au desfășurat miercuri dimineață o amplă operațiune la nivel național, într-un dosar care vizează nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Oamenii legii au pus în aplicare 41 de percheziții domiciliare în 22 de județe din țară.
- Publicitate -
Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și de Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane ar fi cumpărat ilegal, în cursul anului 2025, arme neletale supuse autorizării, dar cu potențial letal, prin intermediul unei platforme online din Ungaria.
În urma descinderilor, polițiștii au ridicat peste 50 de arme și cantități importante de muniție, care urmează să fie confiscate. Printre armele descoperite se numără 30 de puști supuse autorizării, 17 pistoale, șase arme tip airsoft și o arbaletă. De asemenea, anchetatorii au găsit muniție letală și neletală, dar și alte probe relevante pentru dosar.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a modului în care armele au fost introduse și deținute ilegal în România. Reprezentanții IPJ Dâmbovița au transmis că ancheta se află într-o etapă procedurală, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit Știripesurse.ro.