Mai multe înscrisuri au fost ridicate în urma a 4 percheziții efectuate de polițiștii de la transporturi într-un dosar de evaziune fiscală. Astăzi, polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime din cadrul Direcției de Poliție Transporturi - I.G.P.R. și cu sprijinul luptătorilor din cadrul S.A.S. Constanța, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în aplicare, pe raza municipiului Constanța și a județului Constanța, 4 mandate de percheziție domiciliară. A fost vizat sediul social și domiciliul administratorului unei societăți comerciale din Constanța, având ca obiect de activitate "comerț al materialelor și minereurilor metalice", prin intermediul căreia s-ar fi comis infracțiuni de evaziune fiscală. Cel în cauză este bănuit că, în perioada 2011 – 2013, nu ar fi evidențiat toate operațiunile efectuate în contabilitatea agentului economic, pentru a diminua taxele datorate bugetului de stat. În urma perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probantă în cauză. Prejudiciul creat prin sustragerea de la plata T.V.A.-ului și a impozitului pe profit a fost estimat la peste 2 milioane de lei. Au fost puse în aplicare 2 mandate de aducere. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
- Publicitate -