Polițiștii bucureșteni au descins în această dimineață în mai multe județe într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Anchetatorii au percheziționat 63 de locații și pun în executare 50 de mandate de aducere.
- Publicitate -
Potrivit oamenilor legii, suspecții au creat și implementat un circuit evazionist, prin interpunerea mai multor societăți comerciale cu comportament de tip "fantomă" pe lanțurile de tranzacționare a mărfii achiziționate intracomunitar de la societăți comerciale din străinătate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.
"În urma documentării activității infracționale a bănuiților a rezultat faptul că, în perioada 2013 – 2014, aceștia au efectuat tranzacții fictive cu materiale de construcții. Prejudiciul estimat rezultat din activitatea infracțională este de 22.500.000 de lei", se arată într-un comunicat remis de Poliția Municipiului București.
Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.