Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, corupție și fals, comise de către funcționari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid.
- Publicitate -
În cursul zilei de 21 decembrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 52 locații, situate pe raza județelor Suceava și Constanța, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Potrivit unor surse, percheziţiile se desfăşoară la Spitalul Municipal Mangalia şi la centrul de vaccinare de la Sanatoriul Balnear Mangalia.
Se pare că preţul unui certificat de vaccinare fals era între 50 şi 400 de euro. În jur de 100 de astfel de certificate au fost eliberate.